Domnul Mavrogheni

Domnul Mavrogheni pleacă cu oştire
Şi, chemând boierii, zice cu mărire:
- “Astăzi este timpul să vă războiţi
Şi prin dalbe lupte să vă nemuriţi.
Cela ce roşeşte a trăi-n robie,
Către-o mândra moarte să-mi urmeze mie!”
L-aste sfinte vorbe, vai! boierii-au râs!
Şi cu ironie domnului au zis:
- “Portul nu ne iartă, doamne, a ne bate!”
Nobilă mânie sufletu-i străbate,
Dar frângându-şi dorul iară le-a vorbit:
- “Ce? în ţara unde viaţa a domnit
Astăzi nu mai este nici un suflet mare
Ce să bată încă de neatârnare,
Pe câmpia unde numărau pe flori
În trecut vitejii ageri luptători?
Nu mai e scăpare pentru ăst pământ!
Inimile voastre sunt un trist mormânt,
Unde nici o floare nu mai înfloreşte,
Unde nici o rază nu mai străluceşte!
Să-mi aducă caii ăstor mari boieri,
Lor le dau eu ranguri pentru cavaleri!
Ei merg la bătaie, fără-mpotrivire,
Numai lor se cade cinste şi mărire.”
Astfel zice domnul trist şi abătut.
Însă din mulţime iată au părut
Căpitani de frunte, plini de vitejie,
De amorul ţării şi mărinimie.
- “În aceste locuri, deşi suferim,
Însă pentru ţară mergem să murim!”
Ei plecară-ndată să se războiască;
La Tismana bate armia nemţească.


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim.