Năvala lui Ţepeş

Noaptea-i furtunoasă, şi superbul domn
În deşert mai cheamă fugătorul somn:
O gândire mare sufletu-i îmbată;
Printr-o faptă rară să triumfe cată.

Printre noapte, ploaie, tunete de foc,
Cu cinci mii de roşii el îşi face loc:
Cum furtuna cade p-ape dormitoare
Si d-odată-nalţă valuri mugitoare,
În ordia turca roşii năvălesc…
Turcii se deşteaptă, strigă, s-ameţesc.

Sunetele d-arme, strigăte turbate,
Printre vijelie zbor amestecate;
Caii calcă rânduri de fărămături;
Sângele ca ploaia cură din săcuri.

Mohamed sub cortu-i dulcea pace cată;
Vise graţioase sufletu-i îmbată.
Uşile, la cortu-i, iată, se smicesc
Şi pe cal apare domnul românesc.
Mohamed p-o poartă repede dispare…
Printre umbra deasă caută scăpare.

Când pe fruntea nopţii ziorile se joc,
Domnul cu românii las al luptei loc;
Dar sultanul cearcă spăimă-atât de rară,
Cât, la miezul zilei, fuge spre hotară.


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim.