Crize

Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie -
De vânt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie.

O umbră mormăind păşeşte…
E om… atât, şi e destul…
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El – om flămând, eu – om sătul.

Dar vezi… m-a ocolit acuma…
El s-a temut mai mult, mai mult, – săracul…
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul…


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim.