Idei

I

Cântec, deasupra cetăţii,
Îmbătrânire?!
Eternităţii i-am zis:
La muzica asta frumoasă,
Sunt lipsuri
În sângele meu.
Îngeri, deasupra cetăţii,
Emotive,
Despre ceva mai nou?!
Telegraf,
Telefon din sfere…
Sunt lipsuri
În sângele meu.

II

Visări de mult mocnite
De nu cumva
Mi-am pierdut Umbra
Între normal,
Şi ispite.
Un vin,
Oricât de-alinător,
Excludă-acest fatal:
Contract
Cu răul Negustor.

III

Când ore libere
Sună
Din vechi acordeon
De-a zilelor bravade…
Relativ,
Pardon.
Când ore libere
Sună
Uitări şi abandon,
De-a lumii baricade…
Relativ,
Pardon.


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim.