Oul dogmatic

E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !

Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.

Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.

Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.

*

Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi — întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.

Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou — simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.

Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă — în soare si cunoaste !

*

Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar…
A mortii frunte — acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma — dogma.

*

Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă — în pacea — întâie-a lui,

Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim.